Promovare web

Poate intereseaza pe careva ca am facut www.artsim.ro, www.painters.ro, www.seodirectory.ro. wwwsimeze.ro, www.seolink.ro, www.uapnart.com, www.flacaramov.com, www.flacaraviolet.info, www.bestart.info, si www.naivefest.com
Aviz amatorilor....pentru detalii trimite mai la : office@seolink.ro

Zoon mizericon

Orice asemănare cu diverşi zoon mizericon este total întîmplătoare.
Credeam că au trecut anii în care îţi era frică să spui ce gândeşti şi că acum există o democraţie cel puţin incipientă care funcţionează după anumite reguli necesare în orice societate modernă. E drept că apar tot felul de publicaţii de scandal în care poţi scrie cam tot ce vrei, fără a ţine cont de reguli minime de convieţuire într-o comnitate care se doreşte a fi la nişte standarde de civilizaţie avansate, dar nu poţi să faci chiar tot ce vrei nu care cumva să superi pe cine nu trebuie!
Politica pumnului în gură s-a aplicat înainte de '89, s-a aplicat şi după aşa-zisa revoluţie, dar mai voalat, luînd forme rafinate, elevate, şi trebuie să fi un bun observator al naturii umane ca să-şi dai seama cine îţi e prieten şi cine duşman.
Din păcate mulţi pictori naivi au fost folosiţi ca masă de manevră pentru a se face remarcate anumite „personalităţi” aşa-zis culturale care profită pe spatele bieţilor oameni.
Un asemenea „zoon” este greu de identificat, pentru că ştie să se ascundă bine în cochilia lui, unde depozitează şi dejecţiile adunate în timp. Numai strîns cu uşa aruncă mizeriile din el, doar-doar o stropi pe altcineva, nu pe el. De ce „zoon”, - conform cu DEX: „orice organism care iese dintr-un ou”. Doar că acest zoon este ceva mai special şi nu a fost încă descris de manualele biologice, pentru că mediul lui preferat în care se simte bine este cel cultural. Să nu uităm că şopîrlele fac ouă, mai işi aruncă şi veninul către victimă, cum face cobra scuipătoare. Are asemănări şi cu un cameleon, care-şi schimbă culoarea în funcţie de interes, dar şi cu un melc care se ascunde în cochilie dacă i se face frică, în schimb cînd se tîrăşte, lasă după el o dâră lipicioasă şi neplăcută. Datorită mizeriei, deşeurilor şi gunoaelor pe care le produce peste tot, pe drept cuvînd poţi să-i spui „zoon mizericon”, un nume destul de elegant aş spune eu faţă de mizeriile care le debitează în jur.
În rest, ai zice că e pâinea lui Dumnezeu, foarte amabil cu toţi ceilalţi, politicos, bine îmbrăcat, pozînd în apostolul sărac şi cinstit care propovăduieşte cinstea şi corectitudinea, că nici usturoi n-a mîncat şi nici gura nu-i miroase.
Este în relaţii bune cu autorităţile, a fost şi înainte, că doar limba lui lungă e obişnuită să lingă acolo unde trebuie pentru a obţine ceea ce doreşte pentru el.
Îi ploace să se înconjoare de ciraci, cu cît mai mulţi, cu atît mai bine, ca să fie periat, omagiat şi venerat. Atenţie că şi printre ciraci există „zoon mizericon” în devenire, care au ce învăţa de la un „zoon mizericon „ adult. Sunt elevi buni şi învaţă repede.
Dacă pune ochii pe cineva care şi-a permis să se uite în sus, nu în jos, timid şi supus, acela este practic terminat, distrus, nu mai are nici o şansă de a trăi la picioarele lui. Organismul cel răspînditor de mizerii va pune toate tunurile pe răzvrătit şi îl va împroşca pe toate ţevile cu tot ceea ce se poate imagina mai murdar, fetid şi urît mirositor. De regulă cel atins de aceste mizerii foarte greu se mai poate curăţa sau spăla, spre bucuria lui „zoon mizericon”.
Îl putem vedea pste tot, deşi nu ştim că e el: e la televizor, în reviste, îl auzim la radio, citim despre el pe internet sau cine mai ştie pe unde. Totuşi e bine să vă uitaţi cu atenţie la simptome, s-ar putea să-l recunoaşteţi.
Concluzia este următoarea: -Atenţie , „Zoon mizericon” e printre noi, feriţi-vă că muşcă!

arta naiva

„ De mic copil mi-a plăcut pictura. Cred că o am în sânge de când mama m-a făcut. La început desenam în noroi cu degetul, închipuindu-mi tot felul de monştri, balauri, sau doar un ghiocel. Mergeam la mare şi desenam pe nisipul bătut de valuri, apoi construiam castele care se ruinau la un val mai mare. Cu toate astea continuam să desenez peste tot, inclusiv pe pereţii camerei mele din apartamentul în care locuiam, astfel că aveam de tras multe pedepse de la părinţi din cauza asta. Mai apoi am descoperit culoarea şi am început să pictez. Mi-aduc aminte că eram remarcat de educatori la cămin, mai apoi de învăţători şi mai târziu de profesori, cât de frumoase erau desenele sau picturile mele, iar cineva chiar mi-a prezis că o să ajung un pictor mare.
Cu toate astea, lăsând la o parte proporţiile, combinaţiile savante de culori, şi toată teoria artei, m-am aplecat asupra picturii naive, de care m-am îndrăgostit, ca fiind cel mai aproape de mine. E greu să spun de ce fac artă pictură naivă....dar ce e sigur, este faptul că atât cât voi trăi, nu mă voi despărţi niciodată de această pasiune şi sunt sigur că mă va urmări tot timpul prin viaţă. Arta naivă este frumoasă, sinceră, onestă, fără prefăcătorii şi cred că cine iubeşte arta naivă, chiar dacă este doar privitor şi nu pictor, nu poate fi rău la suflet, ci este un om cu care ţi-e drag să stai de vorbă şi pe care nu-l poţi uita